Sculptură în Metal

Atelierul Mishei (Strada Gherghiței nr 17-19)
  • Joi, 1 Decembrie - Sâmbătă, 3 Decembrie, între orele 16:00 - 21:30.
Intrarea este liberă.
Despre Misha: „Tata a fost cel care m-a călăuzit pe drumul acesta când eram încă micuță. Era foarte încântat când mă vedea desenând și mâzgălind peste tot“, povestește Misha, artista născută în Galați.

Părinții ei, oameni simpli, fără nicio legătură cu arta, au sprijinit-o dintotdeauna să aleagă calea aceasta, iar tatăl ei a fost primul care s-a întrebat dacă nu cumva există în oraș un liceu de artă la care fiica lui ar putea studia. „M-a susținut din nimicul pe care-l avea – era destul de scump să-ți cumperi culori, dălți, ciocane și tot ce trebuia ca să poți sculpta. Pentru mine, tata era ca un dragon“, spune ea. Tatăl ei, care s-a stins în urmă cu câțiva ani, era șofer mecanic – de la el, crede Misha, a moștenit pasiunea pentru mașini, motoare și mecanică –, iar mama a lucrat ca sudor la combinatul siderurgic din Galați. Misha s-a mutat la București după ce a absolvit liceul.

A ales Facultatea de Arte, Secția Sticlă, iar aici a descoperit că există și una dedicată metalului – un material care-i permite să facă lucrări monumenta- le întocmai ca statuile imense din fier, pe care, copil fiind, le-a descoperit pe faleza din Galați. „Am găsit în el posibilitatea de a merge pe verticală, pe dinamică, de aceea am ales metalul“, spune artista. (sursa: www.marieclaire.ro)