UR.CITY - Microexplorarea interactivă a Bucureștiului

DESCHIS Gastrobar ( Splaiul Unirii 160 )
  • Miercuri, 30 Noiembrie ora 19:00 - Deschiderea Atelierului
  • Program: Joi, 1 Decembrie - Duminica, 4 Decembrie - 12:00 - 00:00
Intrarea este liberă.
Foarte mulți nu apucă să exploreze Bucureștiul suficient, deși este un oraș care are multe de oferit. Poate sunt captivi în cartiere, unde consideră că au tot ce le trebuie, poate sunt studenți din provincie proaspăt sosiți, turiști străini sau chiar bucureșteni get-beget mult prea ocupați să descopere exact ce înseamnă Bucureștiul - o shaorma urbană, cu de toate.

Diversitatea orașului trebuie promovată, așa că explorăm fotografii originale București Realist la modul sinestetic și senzorial, într-o expoziție interactivă. Instalațiile cu care poți interacționa îți arată câteva colțuri de oraș, definitorii pentru spiritul său autentic.

Despre București Realist: Proiect lansat în 2013 ca pagină pe Facebook și în 2016 pe Instagram. Am pornit la drum considerând că a ne revolta e complet justificat atunci când orașul nostru nu ne mai reprezintă, când cei care ar trebui să-l administreze îl distrug, când concetățenilor noștri nu le pasă. Prezentăm fotografic Bucureștiul așa cum e el, cu bune și cu rele, pentru că a fi realist înseamnă a accepta orașul cu tot ce oferă el. Ne bucurăm că fanii noștri rezonează și documentează alături de noi capitala.